ADEZIV POLISTIREN M36
Adezivul POLISTIREN M36 este un material special aditivat recomandat pentru: placarea cu polistiren, înglobarea plasei de fibra de sticla, spacluirea placilor de polistiren la interior sau exterior.
Pregatirea suprafetei suport: Se verifica planeitatea suprafetei suport, se elimina exfolierile, impuritatile si praful. Suprafata suport trebuie sa fie portanta, compacta, uscata, lipsita de grasimi, reziduri sfarâmicioase sau de saruri. Peretii din BCA vor fi tencuiti în prealabil.
Preparare: Atât galeata cât si apa utilizata trebuie sa fie curate. Adezivul se introduce în apa (0,15-0,25 l/kg) si se amesteca preferabil mecanic, pâna la obtinerea unui amestec omogen, cremos, usor aplicabil. Se asteapta 5 minute pentru finalizarea reactiilor chimice si se amesteca din nou. Pasta astfel obtinuta are proprietati adezive timp de minim 60 minute.
Punerea în opera: Pentru suprafetele plane, pasta se aplica pe toata placa de polistiren cu ajutorul unei gletiere cu dinti de 10-12 mm dupa care placa se preseaza pe stratul suport. Pentru suprfetele suport neuniforme, pasta se pune pe placa sub forma de pete la distante de circa 15-20 cm, iar pe marginea placii pasta se pune sub forma de dunga, lata de 3-4 cm (acoperirea placii min 50 %) dupa care aceasta se preseaza pe stratul suport. Obtinerea unei suprafete plane se realizeaza prin presarea mai multor placi pe stratul suport cu ajutorul unui dreptar lung. Dupa 24 de ore placile se dibluiesc cu 4-6 dibluri/mp si peste suprafata de polistiren se aplica un strat de adeziv de minim 3 mm cu ajutorul unei gletiere cu dinti de 6x6 mm în care se înglobeaza plasa de fibra de sticla apoi se niveleaza suprafata cu o gletiera dreapta. Dupa uscare se mai aplica cel putin înca un strat de adeziv pentru obtinerea unei planeitati si rezistente sporite. Suprafetele placate si nespacluite mai vechi de 10 zile trebuie curatate si amorsate înaintea spacluirii. Se va evita expunerea directa la razele de soare a suprafetelor proaspat placate. În conditii de umiditate scazuta si temperatura ridicata dar si în cazul suprafetelor puternic absorbante se recomanda umezirea sau amorsarea suprafetelor suport. Lucrarile ulterioare pe suprafata placata si spacluita se vor efectua dupa uscare. În mediu cu temperaturi de 20°C si umiditate 60% timpul de uscare este de 72 ore. La temperaturi sub 20°C timpul de întarire se prelungeste. Durata de maturare este de minim 28 zile.
Consumul specific: Circa 3-4 kg/m² atat la aplicare cât si la spacluire.
Temperatura de lucru: +5°C ÷ +30°C.